Jumatate din populatia urbana are relatii comerciale cu cel putin doua banci, potrivit unei cercetari de piata realizate de iSense Solutions, la comanda NOCASH. Mai mult, aproape una din cinci persoane detine un cont/card la cel putin trei banci diferite.
Cercetarea cu tema „Schimbari in comportamentul de plata in pandemie”, a relevat ca persoanele cu varsta de cel putin 18 ani, din mediul urban, sunt deschise ideii de a-si putea consulta, intr-un singur loc, situatia tuturor conturilor deschise la banci.
Aproape o patrime dintre respondenti declara ca isi doreste intr-o mica sau foarte mica masura o astfel de facilitate, in vreme ce 26% sunt indiferenti la un asemenea serviciu.
Peste jumatate dintre repondenti insa se declara in favoarea unei facilitati de agregare a conturilor, dorindu-si acest lucru intr-o mare si foarte mare masura.
Daca tinem cont de faptul ca 50% dintre respondenti au declarat ca au relatii comerciale cu cel putin doua banci, iar 51% dintre respondenti au declarat ca isi doresc o aplicatie de agregare a conturilor, se poate spune ca toti cei care au cel putin doua conturi deschise la banci diferite, isi doresc consultarea situatiei financiare a acestor conturi intr-un singur loc.
Intrebati in cine au cea mai mare incredere sa ofere aceasta facilitate, 75% dintre respondenti au declarat ca acea institutie este banca la care are contul/conturile deschise. A doua optiune este „orice banca”, cu 16%.
Desi peste un milion de romani folosesc cardurile emise de Revolut, doar 5% din populatia adulta din mediul urban ar avea inceredere sa utilizeze o aplicatie de agregare a conturilor daca ea este oferita de fintech-ul britanic. Doar 3% dintre respondenti ar avea incredere sa utilizeze acest serviciu daca el ar fi oferit de un operator de telefonie mobila.
Rezultatele cercetarii au fost prezentate de catre Traian Nastase, managing partner iSense Solutions in cadrul Galei NOCASH. Intreaga prezentare o puteti gasi mai jos: